Regulamentul 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date (General Data Protection Regulation, în prezentul document – GDPR, Regulament sau RGPD) a fost adoptat de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene în 27 aprilie 2016, prevederile acestuia fiind direct aplicabile începând cu data de 25 mai 2018. Acest Regulament abrogă, în mod expres, Directiva 95/46/CE, înlocuind astfel și prevederile Legii nr. 677/2001 (în prezent, abrogate).
Regulamentul este direct aplicabil în toate statele membre, protejând drepturile tuturor persoanelor fizice aflate pe teritoriul Uniunii Europene. Din punct de vedere material, Regulamentul se aplică tuturor operatorilor care prelucrează date cu caracter personal. Regulamentul nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal care privesc persoane juridice şi, în special, întreprinderi cu personalitate juridică, inclusiv numele şi tipul de persoană juridică şi datele de contact ale persoanei juridice.
Datele cu caracter personal sunt definite ca fiind orice informaţii privind o persoană fizică identificată sau identificabilă („persoana vizată”); o persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identităţii sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale.
Prelucrarea datelor cu caracter personal presupune orice operaţiune sau set de operaţiuni efectuate asupra datelor sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziţie în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricţionarea, ştergerea sau distrugerea.
Având în vedere articolul 4 punctul 7 din Regulament, care definește noțiunea de „operator” ca fiind persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenţia sau alt organism care, singur sau împreună cu altele, stabileşte scopurile şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal, operatorul care prelucrează date cu caracter personal prin intermediul acestui website este:
M&O Dental Officio SRL,
cu sediul înTimisoara,
înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului J35/2613/2016,
având CUI 36549183,
reprezentată legal de Dr. Andreea Alexandru,
cu date de contact office@altauzambet.ro,
tel.:+40 723 169 907.
Care sunt datele cu caracter personal colectate
Operatorul acestui website colectează, stochează şi prelucrează următoarele date personale ale / referitoare la dvs.:
Generalități
Pentru ca prelucrarea datelor cu caracter personal să fie legală, GDPR prevede ca aceasta să fie efectuată în baza unui motiv legitim, precum executarea sau încheierea unui contract, îndeplinirea unei obligații legale, sau în baza consimțământului valabil exprimat de persoana vizată în prealabil. În acest din urmă caz, operatorului i se impune obligația de a putea demonstra faptul că persoana în cauză și-a dat consimțământul pentru prelucrarea respectivă. Consimțământul exprimat sub imperiul Directivei 95/46/CE rămâne valabil dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute de GDPR.
Acordarea consimțământului trebuie să fie realizată printr-o declarație sau printr-o acțiune neechivocă care să constituie o manifestare liber exprimată, specifică, în cunoştinţă de cauză şi clară a acordului persoanei vizate pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal. În cazul în care consimțământul persoanei vizate este dat în contextul unei declarații, în format electronic sau în scris, care se referă și la alte aspecte, cererea privind consimțământul trebuie să fie prezentată într-o formă care o diferențiază în mod clar de celelalte aspecte, putând fi realizată chiar și prin bifarea unei căsuțe. Pentru ca prelucrarea datelor cu caracter personal să fie legală, GDPR prevede ca aceasta să fie efectuată în baza unui motiv legitim, precum executarea sau încheierea unui contract, îndeplinirea unei obligații legale, sau în baza consimțământului valabil exprimat de persoana vizată în prealabil. În acest din urmă caz, operatorului i se impune obligația de a putea demonstra faptul că persoana în cauză și-a dat consimțământul pentru prelucrarea respectivă. Consimțământul exprimat sub imperiul Directivei 95/46/CE rămâne valabil dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute de GDPR.
Cookies
Pe acest site se folosesc cookie-uri. Acestea nu dăunează computerului dvs. şi nu conţin viruşi, ci au rolul de a contribui la o utilizare mai facilă, eficientă şi sigură a site-ului. Ele reprezintă fişiere-texte de mici dimensiuni care sunt salvate pe computerul dvs. şi sunt salvate de browser-ul utilizat.
Multe dintre cookie-urile folosite se numesc „session cookies”, care sunt şterse automat după vizita pe acest site. Altele rămân în memoria computerului dvs. până la ştergerea acestora de către dvs., acestea făcând posibilă recunoaşterea browser-ului la o vizită ulterioară.
Puteți configura browser-ul dvs. pentru a vă informa cu privire la utilizarea cookie-urilor, astfel încât să puteți decide de la caz la caz dacă să acceptați sau să respingeți un cookie. În mod alternativ, browser-ul dvs. poate fi configurat să accepte automat cookie-urile în anumite condiții sau să le respingă întotdeauna sau să șterge automat cookie-urile la închiderea browser-ului. Dezactivarea modulelor cookie poate limita funcționalitatea acestui site web.
Cookie-urile care sunt necesare pentru a permite comunicațiile electronice sau pentru a oferi anumite funcții pe care doriți să le utilizați (cum ar fi coșul de cumpărături) sunt stocate în conformitate cu prevederile art. 6 alin.1 lit. f) din GDPR, conform cărora prelucrarea este legală numai dacă şi în măsura în care este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terţă. Prin urmare, operatorul acestui website are un interes legitim în stocarea anumitor cookie-uri, pentru a asigura o optimizare fără erori tehnice. Alte cookie-uri (cum ar fi, spre exemplu, cele utilizate pentru analizarea comportamentului dvs. de navigare) sunt de asemenea stocate şi vor fi tratate separat în acest document.
Platformă de Consent Management
Acest website folosește o platformă de gestionare a consimțământului – Borlabs -, fiind astfel împuterniciți să obținem, să gestionăm și să documentăm consimțământul dumneavoastră dat în calitate de utilizator.
Colectarea consimțământului dumneavoastră se face în mod legal, prin respectarea tuturor cerințelor legale (conținute de GDPR, de liniile directoare ale jurisprudenței Curții Europene de Justiție, de Cadrul de transparență și consimțământ IAB Europe), prin intermediul platformei ajungându-se la optimizarea consimțământului dat la momentul navigării pe acest website.
Platforma de management a consimțământului – Borlabs – respectă prevederile europene în domeniu, prelucrarea datelor cu caracter personal ale vizitatorilor și utilizatorilor realizându-se numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru funcționalitatea și optimizarea conținutului site-ului. Prelucrarea datelor cu caracter personal ale utilizatorilor are ca bază legală consimțământul specific, informat și liber exprimat al utilizatorilor, obținut în conformitate cu art. 6 alin. 1 lit. a) din Regulament. Pentru mai multe detalii, puteți accesa Politica de Confidențialitate disponibilă aici https://borlabs.io
Fişiere jurnal de pe server
Providerul acestui site colectează şi stochează în mod automat informaţiile pe care browser-ul dvs. le transmite automat către noi prin intermediul fişierelor-jurnal. Acestea sunt:
Temeiul legal pentru prelucrarea unor astfel de date este reprezentat de art. 6 alin. 1 lit. b) GDPR, care permite prelucrarea de date atunci când este necesară pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte sau pentru a face demersuri, la cererea persoanei vizate, înainte de încheierea unui contract.
Formular de contact
În cazul în care ne trimiteți întrebări prin intermediul formularului de contact, vom colecta datele introduse în formular, inclusiv datele de contact pe care le furnizați, pentru a răspunde întrebărilor dvs. și a altora ulterioare. Nu transmitem aceste informații fără permisiunea dvs. Prin urmare, vom prelucra toate datele pe care le introduceți în formularul de contact numai cu consimțământul dvs. [în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR]. Puteți să vă revocați oricând acordul, un e-mail informal în acest sens fiind suficient. Datele prelucrate înainte de a primi solicitarea dvs. pot fi prelucrate în mod legal. Vom păstra datele pe care le furnizați pe formularul de contact până când:
Orice dispoziții legale obligatorii, în special cele referitoare la perioadele obligatorii de păstrare a datelor, nu sunt afectate de cele arătate mai sus.
Contactare prin e-mail, telefon sau fax
Dacă ne contactați prin e-mail, telefon sau fax, solicitarea dvs., inclusiv toate datele personale pe care le veţi furniza vor fi stocate și prelucrate de noi în scopul soluţionării cererii dumneavoastră, în baza consimţământului exprimat de dumneavoastră.
Prin urmare, vom prelucra toate datele pe care le furnizaţi în temeiul următoarelor prevederi legale din cuprinsul GDPR, respectiv:
Vom păstra datele pe care le furnizați în acest mod până când:
O parte din datele colectate pe acest site sunt utilizate pentru:
Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează în conformitate cu prevederile Regulamentului General privind Protecția Datelor, având la bază atât consimțământul persoanei vizate, cât și rațiuni de executare conformă a contractelor sau de realizare a intereselor legitime ale operatorului (cu excepţia cazului în care prevalează interesele sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protejarea datelor cu caracter personal, în special atunci când persoana vizată este un copil).
Drepturile dumneavoastră privind datele cu caracter personal şi mijloacele de exercitare a acestora sunt: Dreptul de informare, Dreptul de acces, Dreptul la rectificare, Dreptul la ştergerea datelor, Dreptul la restricţionarea prelucrării, Dreptul la portabilitatea datelor, Dreptul la opoziţie, Dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată a datelor, Dreptul de a depune plângere și de a vă adresa instanțelor judecătorești, Dreptul de retragere a consimțământului.
Dreptul de retragere a consimțământului – în cazurile în care prelucrarea se întemeiază pe consimțământul dvs., vi-l puteți retrage oricând. Retragerea consimțământului va avea efecte doar pentru viitor, prelucrarea efectuată anterior retragerii rămânând în continuare valabilă.
Găzduire/Hosting
Datele cu caracter personal înregistrate pe acest website sunt stocate pe serverele domainfactory GmbH. Prelucrarea datelor furnizate și stocate respectă următoarele prevederi legale:
• art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR – prelucrarea datelor de către domainfactory GmbH se realizează având la bază consimțământul dvs., obținut ulterior unei corecte și complete informări;
• art. 6 alin. 1 lit. b) GDPR – prelucrarea datelor de către domainfactory GmbH are loc cu scopul îndeplinirii obligațiilor contractuale asumate;
• art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR – prelucrarea datelor de către domainfactory GmbH se realizează în scopul intereselor legitime urmărite de operator
Indiferent de scopul pentru care are loc prelucrarea datelor cu caracter personal, sunt respectate principiile de legalitate, echitate și transparență, dar și cel potrivit căruia datele cu caracter personal prelucrate sunt adecvate, relevante şi limitate la ceea ce este necesar în raport cu scopurile în care sunt prelucrate.
Pentru mai multe informații privind prelucrarea datelor cu caracter personale de către domainfactory GmbH, accesați https://www.df.eu/de/datenschutz/
Avem un contract/o convenție/act juridic (incluzând posibilitatea de includere și agreere a clauzelor din Termenii și Condițiile website-ului) încheiat cu domainfactory GmbH pentru a asigura prelucrarea datelor cu caracter personal în conformitate cu reglementările legale în domeniu. Respectăm obligaţiile care ne incumbă potrivit articolului 28 din GDPR, prin alegerea unui furnizor extern de servicii care oferă garanţii suficiente pentru punerea în aplicare a unor măsuri tehnice şi organizatorice adecvate, astfel încât prelucrarea să respecte cerinţele prevăzute în regulament şi să asigure protecţia drepturilor dumneavoastră.
Criptarea datelor
Acest site utilizează criptare SSL din raţiuni de securitate şi pentru protecţia transmiterii informaţiilor confidenţiale. Această criptare poate fi recunoscută de dvs. după fereastra de blocare („lock icon”) care apare în bara browser-ului şi prin schimbarea din http:// în https:// a adresei browser-ului respectiv. Odată activată criptarea de acest tip, datele transmise sau transferate nu vor putea fi văzute de terţi.
Conform GDPR, în cazul în care încălcarea securităţii datelor cu caracter personal este susceptibilă să genereze un risc ridicat pentru drepturile şi libertăţile dvs., operatorul acestui website vă va informa, fără întârzieri nejustificate, cu privire la această încălcare, dacă nu devin incidente prevederile completatoare din acelaşi Regulament (art. 34 alin. 3).
Responsabilul cu protecția datelor
Nefiind aplicabile prevederile GDPR privind obligativitatea numirii unui Responsabil cu protecţia datelor (art. 37 alin. 1 – potrivit căruia Operatorul şi persoana împuternicită de operator desemnează un responsabil cu protecţia datelor ori de câte ori:
pentru orice informaţii sau lămuriri privind funcţionarea acestui website, vă rugăm să ne contactaţi la următoarele date:
Evidențele activităților de prelucrare
Conform Regulamentului GDPR, operatorul sau persoana împuternicită de operator ar trebui să păstreze, pe o perioadă rezonabilă, evidenţe ale activităţilor de prelucrare aflate în responsabilitatea sa. Astfel, aceste evidențe vor cuprinde următoarele informații:
Obligația detaliată anterior nu se aplică unei întreprinderi sau organizaţii cu mai puţin de 250 de angajaţi, cu excepţia cazului în care prelucrarea pe care o efectuează este susceptibilă să genereze un risc pentru drepturile şi libertăţile persoanelor vizate, prelucrarea nu este ocazională sau prelucrarea include categorii speciale de date sau date cu caracter personal referitoare la condamnări penale şi infracţiuni.
Măsuri tehnice și organizatorice adecvate
Având în vedere stadiul actual al tehnologiei, contextul şi scopurile prelucrării, precum şi riscurile pentru drepturile şi libertăţile persoanelor fizice, operatorul pune în aplicare măsuri tehnice şi organizatorice adecvate pentru a asigura că, în mod implicit, sunt prelucrate numai date cu caracter personal care sunt necesare pentru fiecare scop specific al prelucrării.
Notificarea autorității de supraveghere în cazul încălării securității datelor cu caracter personal
Conform art. 33 alin. 1 din GDPR, în cazul în care are loc o încălcare a securităţii datelor cu caracter personal, vom notifica acest lucru Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal fără întârzieri nejustificate şi, dacă este posibil, în termen de cel mult 72 de ore de la data la care am luat cunoştinţă de aceasta, cu excepţia cazului în care este puţin probabil să genereze un risc pentru drepturile şi libertăţile persoanelor fizice.
Informarea persoanei vizate cu privire la încălcarea securității datelor datelor cu caracter personal
Raportat la prevederile art. 34 din GDPR, în cazul în care încălcarea securităţii datelor cu caracter personal este susceptibilă să genereze un risc ridicat pentru drepturile şi libertăţile persoanelor fizice, vom informa persoana vizată fără întârzieri nejustificate cu privire la această încălcare, cu excepția situațiilor în care:
Facebook plugins (Like & Share Button)
Acest serviciu utilizează pluginuri sociale („plugins”) gestionate de rețeaua socială facebook.com. Pluginurile pot fi identificate printr-o siglă Facebook (un „f” alb pe o placă albastră sau un semn „thumbs up”) sau sunt etichetate prin adăugarea sintagmei „Facebook Social Plugin”. Lista și aspectul pluginurilor Facebook pot fi văzute aici: https://developers.facebook.com/docs/plugins/. În măsura în care utilizați extensia Like, veți aprecia pagina de Facebook a site-ului nostru fără a fi nevoie să îl părăsiți. În măsura în care utilizați extensia Share, veți distribui site-ul nostru sau un anumit conținut din cadrul acestuia pe pagina dumneavoastră personală de Facebook, fără a fi nevoie să părăsiți site-ul.
Prin intermediul pluginului, Facebook primește informațiile pe care dumneavoastră le accesați pe site-ul nostru. În cazul în care sunteți conectat și la Facebook în același timp, Facebook poate atribui acțiunile realizate pe pagină contului dumneavoastră și, implicit, dumneavoastră personal. Când dumneavoastră interacționați cu pluginurile, de exemplu făcând click pe butonul Like sau distribuind un anumit conținut de pe site, informațiile corespunzătoare sunt transferate direct din browserul dvs. pe Facebook și stocate acolo. Chiar dacă nu sunteți membru Facebook, există totuși posibilitatea ca rețeaua de socializare să obțină și să stocheze adresa dumneavoastră IP.
Făcând click pe unul dintre aceste butoane, sunteți de acord cu utilizarea acestui plugin și, prin urmare, cu transferul de date cu caracter personal către Facebook. Nu deținem controlul asupra naturii și scopului acestor date transmise, precum și asupra procesării ulterioare a acestora. În ceea ce privește scopul și amploarea colectării de date, prelucrarea și utilizarea ulterioară a datelor de către Facebook, precum și permisiunile și setările pentru protejarea confidențialității.
Dacă nu veţi dori ca Facebook să asocieze vizita dumneavoastră pe acest site cu informaţiile contului dumneavoastră de Facebook, aveţi posibilitatea să vă delogaţi.
Instagram Plugin
Acest serviciu utilizează pluginuri sociale („plugins”) gestionate de rețeaua socială Instagram, funcții oferite de Instagram Inc., cu sediul în 1601 Willow Road, Menlo Park, CA 94025, USA. Pluginurile pot fi identificate printr-o siglă Instagram sau sunt etichetate prin adăugarea sintagmei „Instagram Social Plugin”.
Prin intermediul pluginului, Instagram este informat cu privire la acțiunile realizate de dumneavoastră pe pagina noastră. În cazul în care sunteți conectat și la contul personal de pe reţeaua de socializare în același timp, aceasta poate atribui acțiunile realizate pe pagina contului dumneavoastră de Instagram şi, implicit, dumneavoastră personal. Când dumneavoastră accesați pluginurile, informațiile corespunzătoare sunt transferate din browserul dvs. pe rețeaua de socializare și stocate acolo. Chiar dacă nu sunteți membru Instagram, există totuși posibilitatea ca aceasta să obțină și să stocheze adresa dumneavoastră IP.
Făcând click pe unul dintre aceste butoane, sunteți de acord cu utilizarea acestui plugin și, prin urmare, cu transferul de date cu caracter personal către Instagram. Nu deținem controlul asupra naturii și scopului acestor date transmise, precum și asupra procesării ulterioare a acestora. În ceea ce privește scopul și amploarea colectării de date, prelucrarea și utilizarea ulterioară a datelor de către Instagram, precum și permisiunile și setările pentru protejarea confidențialității utilizatorilor, puteți consulta politicile de confidențialitate Instagram la: https://help.instagram.com/155833707900388.
Dacă sunteţi membru al Instagram și nu doriţi ca acesta să colecteze datele dumneavoastră prin intermediul pluginului şi să le lege de datele deja stocate pe Instagram, trebuie să vă deconectaţi de la reţeaua de socializare înainte de a vizita acest site.
Pentru a primi un newsletter, este necesară indicarea unei adrese de e-mail valide, alături de informaţii specifice prin care se poate identifica titularul acestei adrese. De asemenea, este necesar consimţământul dvs. pentru transmiterea newsletter-ului şi, de aceea, vă informăm că orice alte date cu caracter personal vor fi colectate şi stocate doar în baza acordului dvs. Datele astfel colectate sunt prelucrate doar în vederea transmiterii newsletter-ului şi nu vor fi transmise terţilor.
Prin urmare, vom prelucra orice date pe care le introduceți în formularul de contact numai cu consimțământul dvs., în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. a GDPR.
Youtube
Site-ul nostru utilizează plugin-urile platformei YouTube, care este operat de Google. Operatorul site-ului web este YouTube, LLC, Cherry Ave 901, San Bruno, CA 94066, SUA.
Dacă vizitați o pagină de pe site-ul nostru în care a fost integrat un plug-in YouTube, va fi creată o conexiune cu serverele YouTube. În consecință, serverul YouTube va fi anunțat, care dintre paginile au fost vizitate de dumneavoastră
În plus, YouTube va putea să introducă şi cookie-uri diferite, cu ajutorul cărora se vor putea obține informații despre vizitatorii site-ului nostru. Printre altele, aceste informații vor fi utilizate pentru a genera statistici video cu scopul de a îmbunătăți ușurința în utilizarea site-ului și de a preveni încercările de fraudare.
Dacă sunteți conectat (ă) la contul dvs. YouTube în timp ce vizitați site-ul nostru, permiteți YouTube să aloce direct modelele dvs. de navigare în profilul dvs. personal. Aveți opțiunea de a preveni acest lucru prin deconectarea de pe contul YouTube.
Utilizarea YouTube se bazează pe interesul nostru de a vă prezenta conținutul online într-o manieră atrăgătoare. Conform art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR, acesta este un interes legitim.
Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 – Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat. Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) ar trebui să aibă la bază Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene.
Pentru mai multe informații despre modul în care YouTube gestionează datele despre utilizatori, consultați Politica de confidențialitate YouTube privind datele de la: https://policies.google.com/privacy?hl=en.
Google Web Fonts
Acest site utilizează Fonturile Web furnizate de Google pentru a asigura utilizarea uniformă a fonturilor pe acest site.
Când accesați o pagină de pe acest website, browserul dvs. va încărca, ca urmare a stabilirii unei conexiuni cu serverele Google, fonturile web necesare afișării corecte a textului și a fonturilor. Astfel,
Utilizarea Google Web Fonts se bazează pe art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR, existând un interes legitim în prezentarea uniformă a fontului pe acest website. Dacă există un consimţământ exprimat în acest sens (de exemplu, consimțământul la arhivarea cookie-urilor), datele vor fi procesate exclusiv în baza art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR.
Pentru mai multe informații despre modul în care Google Web Fonts se ocupă de datele utilizatorului, consultați Politica de confidențialitate disponibilă la: https://policies.google.com/privacy?hl=en.
Acest site utilizează Google Maps, un serviciu de mapare şi localizare, prin intermediul unui API. Furnizorul este Google Inc., 1600 Amphitheater Parkway Mountain View, CA 94043, Statele Unite ale Americii.
Pentru a garanta protecția datelor pe site-ul nostru, veți descoperi că Google Maps a fost dezactivat atunci când vizitați site-ul nostru pentru prima dată. O conexiune directă la serverele Google nu va fi stabilită înainte de activarea autonomă a Hărților Google, adică cu consimțământul dvs. în conformitate cu articolul 6 alin. 1 lit. a) GDPR. Acest lucru va împiedica transferul datelor către Google în timpul primei vizite pe site-ul nostru. După ce ați activat serviciul, Google Maps va stoca adresa IP. De regulă, este transferat ulterior pe un server Google din Statele Unite, unde este stocat. Furnizorul acestui site web nu are control asupra acestui transfer de date odată ce Google Maps a fost activat.
Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 – Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.
Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro.
Google Maps foloseşte Clauze Contractuale Standard drept garanţie adecvată privind protecţia datelor, în acord cu nivelul de protecţie garantat prin GDPR. Pentru mai multe informaţii, consultați Declarația de confidențialitate a datelor Google la adresa următoare: https://policies.google.com/privacy
Google reCaptcha
Utilizăm „Google reCAPTCHA” (denumit în continuare „reCAPTCHA”) pe site-ul noastre. Furnizorul este Google Inc., cu sediul în 1600 Amphitheater Parkway, Mountain View, CA 94043, SUA („Google”). Scopul reCAPTCHA este de a determina dacă datele introduse pe site-ul nostru (de exemplu, informațiile introduse într-un formular de contact) sunt furnizate de un utilizator uman sau de un program automatizat. Pentru a determina acest lucru, reCAPTCHA analizează comportamentul vizitatorilor site-ului bazându-se pe o varietate de parametri. Această analiză este declanșată automat de îndată ce vizitatorul site-ului intră pe site. Pentru această analiză, reCAPTCHA evaluează o varietate de date (de exemplu adresa IP, timpul pe care vizitatorul site-ului le-a petrecut pe site sau mișcările cursorului inițiate de utilizator). Datele urmărite în timpul acestor analize sunt trimise la Google. Analizele reCAPTCHA rulează în întregime în fundal. Vizitatorii site-ului nu sunt avertizați că o analiză este în curs de desfășurare. Datele sunt prelucrate în baza art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR. Operatorii site-ului web au un interes legitim, pentru a proteja conținutul web al operatorului împotriva utilizării abuzive de către sistemele automatizate de spionaj industrial și împotriva SPAM.
Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 – Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.
Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro.
Google reCatpcha foloseşte Clauze Contractuale Standard drept garanţie adecvată privind protecţia datelor, în acord cu nivelul de protecţie garantat prin GDPR. Pentru mai multe informaţii, consultați Declarația de confidențialitate a datelor Google disponibile aici: https://policies.google.com/privacy şi aici https://policies.google.com/terms?hl=en
Platforme Chat Online
Facebook Messenger
Pe acest website folosim Facebook Messenger, aplicație gratuită de mesagerie instantanee, asigurându-se astfel schimbul instantaneu de mesaje de tip text cu una sau chiar mai multe persoane sau calculatoare deodată. Este o aplicație și platformă americană de mesagerie dezvoltată de Facebook, Inc. Dezvoltată inițial ca Facebook Chat în 2008, compania și-a reînnoit serviciul de mesagerie în 2010.
Prin intermediul Facebook Messenger, vă putem asigura asistență rapidă, permițând interacțiunea cu noi, inclusiv prin urmărirea achizițiilor, prin primirea notificărilor și inițierea de conversații personale cu reprezentanții serviciului clienți ai companiei.
Temeiul legal pentru prelucrarea datelor cu caracter personal prin intermediul Facebook Messenger este reprezentat de art. 6 alin. 1 lit. f) din Regulament, bazându-ne pe interesul nostru legitim pentru legalitatea prelucrării. În ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, Facebook Irlanda poate fi contactată online sau prin poștă la următoarea adresă Facebook Irlanda Ltd., 4 Grand Canal Square, Grand Canal Harbour, Dublin 2 Irlanda.
Datele colectate prin intermediul Facebook Messenger sunt utilizate, printre altele, pentru oferirea, personalizarea și îmbunătățirea chat-ului, pentru a permite oferirea de servicii de analiză, dar și pentru comunicarea cu dumneavoastră.
Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 – Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.
Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro.
Facebook Messenger respectă prevederile GDPR și Clauzele Contractuale Standard (SSC – Standard Contractual Clauses) aprobate de Comisia Europeană, luând în considerare în permanență deciziile acesteia cu privire la transferurile de date către Statele Unite și alte țări. Comisia Europeană a recunoscut ţări precum Andorra, Argentina, Canada (organizații comerciale), Insulele Feroe, Guernsey, Israel, Insula Man, Japonia, Jersey, Noua Zeelandă, Elveția și Uruguay ca oferind o protecție adecvată.
Mai multe informații sunt disponibile aici https://www.facebook.com/privacy/explanation şi aici https://www.facebook.com/legal/EU_data_transfer_addendum
Prin intermediul WhatsApp, asigurăm o comunicare eficientă cu clienții noștri. Pentru cei care locuiesc într-o țară din Spațiul Economic European (care include Uniunea Europeană) și orice altă țară sau teritoriu inclus (denumită în mod colectiv „Regiunea Europeană”), Whatsapp este operat de către WhatsApp Ireland Limited, cu sediul în 4 Grand Canal Square, Grand Canal Harbour, Dublin 2, Irlanda.
Conform politicii WhatsApp, care poate fi consultată și analizată aici: https://www.whatsapp.com/legal/#privacy-policy, Whatsapp Ltd. fiind și parte din Companiile Facebook, prin intermediul acestui serviciu se colectează și prelucrează date cu caracter personal cu respectarea principiilor de securitate și confidențialitate aplicabile la nivel european (în special, RGPD) sau la nivel internațional (dacă vorbim de servicii puse la dispoziție de Whatsapp Inc. – EU-U.S. Privacy Shield Framework and the Swiss-U.S. Privacy Shield Framework).
Prin intermediul Whastapp se prelucrează:
Temeiul legal pentru prelucrarea datelor cu caracter personal prin intermediul Whatsapp este reprezentat de art. 6 lit. f) din Regulament, bazându-ne pe interesul nostru legitim pentru legalitatea prelucrării.
Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 – Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.
Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro.
WhatsApp foloseşte Clauze Contractuale Standard drept garanţie adecvată privind protecţia datelor, în acord cu nivelul de protecţie garantat prin GDPR, conform informaţiilor disponibile aici https://www.whatsapp.com/legal/#privacy-policy-our-global-operations
Prezenta politică privind prelucrarea datelor cu caracter personal este generată în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, dar şi cu celelalte dispoziţii legale naţionale aplicabile.
Ne rezervăm dreptul de a face orice completări sau modificări la această politică. Recomandăm consultarea Politicii în mod regulat pentru o informare corectă și actualizată în ceea ce privește prelucrarea datelor personale.
Pentru mai multe detalii cu privire la prezenta Politică GDPR, precum şi pentru exercitarea oricărui drept dintre cele menţionate anterior, poate fi trimisă o notificare scrisă la datele de contact indicate mai sus.
STOMATOLOG TIMISOARA
CONTACT
Tel: 0723 169 907
Email: office@altauzambet.ro
Adresa: Str. 1 Decembrie 1918, Nr. 8, Timisoara, Romania
URGENTE 24/7 –
Tel: 0723 169 907
KONTAKT
Telefon: 0723 169 907
E-mail: office@altauzambet.ro
Adresse: Str. 1 Decembrie 1918, Nr. 8, Timisoara, Romania
NOTFALLBEHANDLUNG 24/7 –
Telefon: 0723 169 907
Wählen Sie den/die Molar(en) aus, der/die Probleme hat/haben?
Selecteaza molarul/molarii care au probleme?
Zahnarztpraxis
Fühlen Sie sich wohl und sicherWenn ein zahnärztlicher Eingriff notwendig ist, fühlen Sie sich besser, wenn Sie von einem Zahnarzt und einem Team behandelt werden, das Sie bereits kennen und dem Sie vertrauen. In unserer Zahnarztpraxis legen wir nicht nur Wert auf hervorragende Leistungen und erstklassige Ergebnisse. Wir wissen, dass chirurgische Eingriffe Ängste auslösen können. Dank Inhalationssedierung, verbesserten Sicherheitsverfahren und unserem freundlichen Team werden Sie sich vor, während und nach Ihrer Zahnextraktion oder Implantation rundum wohlfühlen.Leistungen:Weisheitszahnentfernung Zahnimplantate.
Kosmetische Zahnmedizin
Ihr kosmetischer Zahnarzt kann Ihnen helfen, das Aussehen eines Zahns und des umgebenden Zahnfleischs zu verbessern oder ein komplettes Lächeln zu erreichen. Egal, ob Sie Ihre Zähne aufhellen oder begradigen oder einen fehlenden Zahn ersetzen möchten, unsere Ärzte machen es möglich.Leistungen:Zahnaufhellung Dental Veneers Bonding – Ästhetische Zahnkorrektur Smile Makeover.
Allgemeine Zahnmedizin
Die allgemeine Zahnheilkunde umfasst die Diagnose, Behandlung und das Management Ihrer oralen Gesundheitsbedürfnisse, die sich direkt auf Ihre allgemeine Gesundheit auswirken. Als Zahnärzte für Allgemein- und Familienmedizin führen unsere Ärzte präventive und restaurative Zahnbehandlungen für Sie und Ihre gesamte Familie durch, auch für Ihre Kleinen! Umfassende zahnärztliche Untersuchung Zahnreinigung (Zahnhygiene) Zahnärztliche Notfälle Hohlraumfüllungen, Füllungen, Füllungen Zahnkronen Zahnbrücken Zahnprothesen Mundschutz Wurzelbehandlung (Endodontie) Zahnfleischrückgang Sedierungszahnmedizin.
Chirurgie dentară
Simțiți-vă confortabil și încrezătorAtunci când este necesară o intervenție chirurgicală dentară, vă veți simți mai bine dacă sunteți tratat de un medic stomatolog și de o echipă pe care îi cunoașteți deja și în care aveți încredere. La cabinetul nostru stomatologic, atenția la excelență și rezultatele de clasă mondială nu sunt singurele noastre priorități. Știm că procedurile chirurgicale pot provoca anxietate. Datorită sedării prin inhalare, procedurilor de siguranță îmbunătățite și a echipei noastre prietenoase, vă veți simți complet confortabil înainte, în timpul și după procedura de extractie sau implant dentar.Servicii: Extracția măselelor de minte Implanturi dentare.
Cosmetica dentară
Medicul stomatolog estetician vă poate ajuta să reparați aspectul unui dinte și al gingiei înconjurătoare sau să realizați o schimbare completă a zâmbetului. Fie că doriți să vă albiți sau să vă îndreptați dinții sau să înlocuiți un dinte lipsă, medicii nostri realizeaza acest lucru.Servicii: Albirea dinților Fațete dentare Bonding – Corecția estetică a dinților Smile Makeover.
Stomatologie generală
Stomatologia generală implică diagnosticarea, tratamentul și gestionarea nevoilor dumneavoastră de îngrijire a sănătății orale care afectează în mod direct sănătatea dumneavoastră generală. În calitate de medici dentiști generaliști și de familie, medicii noștri vor efectua îngrijiri dentare preventive și restaurative pentru dumneavoastră și întreaga familie, inclusiv pentru cei mici! Examinare dentară completă Curățarea dinților (igienă dentară) Urgențe dentare Umplerea cavității, obturatii, plombe Coroane dentare Punți dentare Proteze dentare Protecție bucală Tratament de canal (Endodonție) Recesiunea gingivală Sedare stomatologică.